Președintele Rapidului, Viorel Moldovan (52 ani), a făcut dezvăluiri despre conflictele din vestiarul giuleștenilor.
Viorel Moldovan: ”Nu bate nimeni pe nimeni. Vom regla lucrurile!”
La finalul meciului dintre Rapid și Petrolul, încheiat 1-1, s-a zvonit că Alex Dobre (26 ani) și Aaron Boupendza (28 ani) ar fi avut un conflict.
Concret, în repriza a doua, Alex Dobre l-a înlocuit pe Aaron Boupendza, iar la momentul ieșirii de pe teren, africanul a refuzat să dea mâna cu jucătorul român.
Acest lucru l-a iritat vizibil pe Alex Dobre, care, potrivit iamsport.ro, i-ar fi transmis lui Cristi Săpunaru (40 ani), că este ”gata să-i aplice o corecție fizică” lui Aaron Boupendza.
Cu toate acestea, Viorel Moldovan a ținut să clarifice situația din vestiarul Rapidului, spunând că lucrurile nu sunt atât de grave precum par, iar orice problemă va fi rezolvată.
”Alex a fost afectat de faptul că nu l-a salutat, dar nu bate nimeni pe nimeni, nu este adevărat.
Mă voi ocupa să reglăm lucrurile, am muncit mult să consolidăm lotul și să creăm o atmosferă bună în cadrul grupului.
Lucrurile nu se vor deteriora, chiar dacă mai există anumite frustrări și supărări.
Trebuie să menținem linia pe care am avut-o până acum. Vom regla aceste situații.”, a declarat Viorel Moldovan, pentru iamsport.ro.
{img}
Aaron Boupendza, mesaj pentru suporteri, după ”Primvs Derby”
La două zile după evenimentul controversat, atacantul giuleștenilor a postat un mesaj pe rețele sociale, în care și-a prezentat scuzele, atât pentru evoluția sa, cât și pentru reacția din momentul schimbări.
”Evoluția mea din ultimul meci a fost modestă. Pot mai mult și o să arăt asta. Reacția mea nu a fost potrivită, știu asta.
Voi reveni mai puternic, puteți miza pe mine. Zi națională fericită pentru toată lumea.”, a scris fotbalistul.