Dinamo se luptă pentru play-off în acest sezon, dar aceasta nu e singura veste bună.
Dan Gătăianțu a transmis că Dinamo ”efectiv de facto nu mai are datorii”
Dan Gătăianțu, unul dintre acționarii formației alb-roșie, a făcut o radiografie financiară a clubului. Acesta a transmis că, în 20 de luni, lucrurile s-au reglat pentru gruparea din Ștefan cel Mare.
Astfel, Dinamo ar fi lipsită de datorii în mare parte. Clubul mai are de rezolvat doar o datorie de jumătate de milion de euro către ANAF.
Apoi, echipa se poate lăuda că a scăpat de perioada neagră care i-a dat mari bătăi de cap.
”Noi când am intrat în februarie 2023, Dinamo avea un total de zece milioane de euro datorii, avea salarii neplătite, avea datorii curente din aceste zece milioane, fiind 2,5 milioane de euro.
Trec 20 de luni și astăzi Dinamo unde e? Suntem în Liga 1, ne situăm confortabil pe partea sportivă.
Din punct de vedere financiar, Dinamo efectiv de facto nu mai are datorii, mai avem în acest moment cam 500.000 de euro pe planul de reorganizare către ANAF.”, a spus Dan Gătăianțu, la ”Totul pentru Dinamo”.
{img}
Citește și Georgi Milanov, căpitan la revenirea la națională
Dinamo a fost acuzată de Helmut Duckadam că nu vrea să iasă din insolvență
Recent, Helmuth Duckadam (65 ani), legendă a fotbalului românesc și fost președinte de imagine la FCSB, a lansat în direct o teorie care a agitat apele în Ștefan cel Mare.
”La Dinamo e o problemă, de fapt. Așteaptă sponsori și nu cred că au interesul să iasă din insolvență.
Așa au parte de anumite avantaje, scapă de datorii, e mai simplu!”, a declarat Helmut Duckadam la Digi Sport.
Apoi, ”Eroul de la Sevilla” a continuat.
”În insolvență pot oferi salarii mari, fără presiuni financiare prea mari. Credeți că Dinamo vrea în Europa? Despre ce vorbim aici?”, a mai adăugat el.