Anunț final în privința viitorului lui Ianis Hagi

Anunț final în privința viitorului lui Ianis Hagi
1x2.ro
1x2.ro
4 September 2024

Ianis Hagi se confruntă cu o situație dificilă la echipa sa de club, Rangers.

Firma care îl reprezintă pe Ianis Hagi a anunțat că internaționalul român vrea să rămână la Rangers

Internaționalul român a fost trimis să joace la echipa a doua de către antrenorul Philippe Clement. Totuși, în ciuda acestui context complicat, ”Prințul” rămâne ferm în decizia de a nu părăsi clubul scoțian.

El a jucat un rol important în meciul României contra Lituaniei, în care a obținut un penalty decisiv, și speră că performanțele sale de la națională îi vor oferi o nouă oportunitate la Rangers.

Deși în presa scoțiană s-a vehiculat posibilitatea ca Ianis Hagi să fie lăsat liber de contract, reprezentanții săi de la AC Talent Sports&Entertainment, firma care îl reprezintă, au negat această variantă, afirmând că jucătorul român își va continua lupta pentru o șansă la prima echipă a lui Rangers.

”Ianis luptă pentru o șansă la Rangers și nu va pleca la altă formație.”, a transmis Jano Alcazar, reprezentatul AC Talent, pentru Digi Sport.

{img}

Ianis Hagi, 99 de meciuri la Rangers

Cu o cotă de piață de două milioane de euro, Ianis Hagi a avut un parcurs semnificativ la Rangers, unde a acumulat 16 goluri și 21 de assist-uri în 99 de meciuri.

Cluburile pe la care a trecut în cariera sa includ Viitorul (actuala Farul Constanța), Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves.