Adrian Mutu, așteptat ca antrenor la Petrolul Ploiești!

Cadoul perfect pentru suporterii ”lupilor galbeni” de Crăciun.
1x2.ro
1x2.ro
5 December 2024

Adrian Mutu (45 de ani) este favorit să devină noul antrenor al Petrolului, după ce Mehmet Topal (38 ani) a confirmat că nu mai există viitor între el și clubul din Ploiești.

Claudiu Tudor, despre Adrian Mutu: ”A făcut treabă bună și la Rapid, sub presiune!”

Claudiu Tudor a declarat că Adrian Mutu este văzut ca soluția perfectă pentru Petrolul datorită experienței sale ca antrenor la Rapid, unde a gestionat presiunea fanilor și a obținut rezultate pozitive.

”Adrian Mutu este un mare fost jucător, a făcut treabă bună și ca antrenor la Rapid, în niște condiții nu ușoare ca presiune. Pe mine m-a impresionat.”, a spus Claudiu Tudor, pentru digisport.ro.

”Briliantul”, care a fost și jucător la Petrolul, este iubit de fanii din Ploiești, ceea ce îl face o alegere populară pentru banca tehnică.

Astfel, Claudiu Tudor a subliniat asemănările între presiunea de la Rapid și Petrolul, ceea ce face ca fostul internațional să fie o opțiune bună pentru echipă.

”Reușind acolo, e clar că e o opțiune bună pentru Petrolul. Este iubit la Ploiești, a fost jucător aici. Ar fi o soluție foarte bună pentru Petrolul, dar vom vedea zilele următoare.”, a adăugat Claudiu Tudor.

{img}

Petrolul așteată sprijin din partea autorităților, pentru viitorul echipei

Claudiu Tudor a vorbit și despre sprijinul financiar pe care clubul îl așteaptă de la autoritățile locale pentru a asigura stabilitatea echipei în perioada următoare.

”Petrolul are speranță și cu siguranță va fi ajutat de către autorități. Sperăm să se întâmple cât mai repede”, a declarat președintele clubului.

Acesta a subliniat că autoritățile sunt esențiale pentru viitorul Petrolului, mai ales în contextul în care echipa nu are încă un investitor puternic, precum Rapid sau FCSB.

Președintele clubului ploieștean a menționat că discuțiile cu președintele Consiliului Județean sunt promițătoare și că se așteaptă la un ajutor concret pentru club.