Adrian Mutu a venit cu salvarea pentru Petrolul Ploiești

”Briliantul” a găsit un ”colac de salvare” pentru fosta sa echipă.
1x2.ro
1x2.ro
1 October 2024

Adrian Mutu (45 de ani) a discutat despre situația dificilă a Petrolului Ploiești.

Adrian Mutu este de părere că firmele din Ploiești și oamenii potenți financiar pot ajuta Petrolul să scape de faliment și să redevină o echipă mare

În ultima perioadă, după ce investitorii turci au venit la Ploiești, apele au devenit tot mai tulburi pentru ”lupii galbeni”.

Motivul? Noii șefi consideră că au fost mințiți în legătură cu datoriile reale, care inițial erau ”pe hârtie” de un milion de euro, iar apoi au crescut brusc la trei milioane de euro.

Adrian Mutu, fost jucător al ”lupilor galbeni” în 2014, a scos în evidență soluțiile prin care Petrolul se poate salva de la un eventual faliment. El a făcut anunțul după ultimele zvonuri legate de plecarea oamenilor de afaceri turci, Șerhan Cetinsaya și Sertac Guven.

”Il Fenomeno” crede că echipa poate fi salvată dacă 20% din toate firmele și oamenii potenți financiar din Ploiești ar da o mână de ajutor.

Astfel, Petrolul Ploiești ar putea deveni echipă stabilă nu doar din punct de vedere financiar și ar găsi calea spre redobândire a statului de echipă mare.

{img}

Îndemnul lui Adrian Mutu

”Într-adevăr, Petrolul trece printr-o perioadă dificilă de mult timp. Eu îl cunosc pe Claudiu Tudor și știu că face tot ce-i stă în putință pentru a menține pe o linie de plutire această echipă, dar n-o să poată singur. Eu zic la fel, eu cred că echipa are nevoie de ajutor, Claudiu are nevoie de ajutor.

Dacă ar veni, să spun, cel puțin 20% din toți oamenii sau firmele care sunt în Ploiești, Petrolul ar avea bugete de milioane. Sunt oameni puternici, sunt firme puternice aflate în Ploiești, în județ și în oraș, și în județul Prahova, și în orașul Ploiești.

Eu cred că dacă ei se aliază împreună, au în cap să ajute Petrolul, Petrolul poate să ajungă o echipă mare!”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.