Mircea Lucescu, omul pentru care fotbalul este totul

Selecționerul României este apreciat chiar și peste Prut.
1x2.ro
1x2.ro
1 December 2024

Igor Armaș (37 ani), jucătorul celor de la FC Voluntari și fost internațional moldovean, a vorbit la superlativ despre Mircea Lucescu, în exclusivitate pentru 1x2.ro.

Igor Armaș, despre Mircea Lucescu: ”Fotbalul îi curge prin vene. Este ceva fantastic!”

Igor Armaș, liderul celor de la FC Voluntari, a fost invitat la ”Dialogul Săptămânii”, emisiune produsă de 1x2.ro.

Printre mai multe subiecte, acesta a vorbit și despre selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu (79 ani).

Concret, fostul internațional moldovean a fost întrebat despre șansele României și a Moldovei de a ajunge la Campionatul Mondial, însă acesta a ținut să vorbească și despre Mircea Lucescu, care este o adevărată inspirație pentru el.

”Desigur, România are șanse mai mari. Nea Mircea a venit la această vârstă, a avut o carieră fantastică, putea să stea pe orice plajă a lumii. A câștigat atâția bani încât i-ar fi ajuns pentru orice moft.

Totuși, el a demonstrat că fotbalul îi curge prin vene. Este un exemplu și chiar m-au luat fiorii când l-am văzut. Se implică foarte mult.

Am văzut niște antrenamente, înaintea meciului cu Kosovo, 3-0. Se implică foarte mult, e foarte devotat față de jucători și de țara lui. Este ceva fantastic! Asta înseamnă motivație și dragoste de fotbal!”, a declara Igor Armaș.

{img} 

Podcastul complet

Planurile lui Igor Armaș, după retragere

De asemenea, Igor Armaș a fost întrebat dacă plănuiește să devină antrenor după retragere, însă acesta a răspuns că nu se consideră potrivit pentru un astfel de rol.

Totuși, fundașul central al celor de la FC Voluntari a declarat că nu ar vrea să părăsească fotbalul în totalitate, și că i-ar plăcea o poziție de conducere în cadrul unui club de fotbal.

”Într-adevăr sunt pe sfârșitul carierei, dar antrenor, nu. Trebuie să fii foarte motivat, să ai principii, să ai viziune, eu nu cred că sunt potrivit.

Claudiu Niculescu mi-a zis că aș fi potrivit, că am calitățile necesare. Mi-ar plăcea să fiu în staff, să lucrez cu antrenorii. Poate un rol în conducerea unui club.”, a declarat Igor Armaș.